S5 Zoka Transports - шаблон joomla Форекс
Proiectul

Î n patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României se află un număr important de clişee pe sticlă, cuprinzând mărturii deosebit de interesante şi importante ale istoriei noastre. O astfel de colecţie este cea referitoare la "Expoziţia şi Târgul de Mostre a Industriei Româneşti" din anul 1921. Digitizarea acestei colecţii a fost un deziderat, care s-a concretizat prin acest proiect, realizat în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului şi Asociaţia Know, Grow, Share & Change Community.

Această iniţiativă a avut ca scop folosirea noilor tehnologii ale informaţiei atât pentru conservarea şi promovarea patrimoniului fotografic muzeal, cât şi pentru facilitarea accesului la cultură a publicului larg. Prin proiect s-a reuşit digitizarea celor aproximativ 500 de clişee pe sticlă, documentarea, catalogarea şi încărcarea într-o bază de date realizată în acest scop. O selecţie a celor mai sugestive imagini este cuprinsă în acest album. Rezultatele s-au concretizat, astfel, sub forma unor instrumente de lucru care sunt dedicate atât specialiştilor din muzee şi din instituţii ştiinţifice, cât şi publicului larg.

Prin proiect am dorit răspundem recomandării Comisiei Europene privind digitizarea materialului cultural şi conservarea acestuia online (2011) şi să îmbogăţim contribuţia României la biblioteca digitală a Europei (www.europeana.eu). Totodată, proiectul se înscrie în contextul Anului European pentru Patrimoniu Industrial şi Tehnic, 2015 (www.industrialheritage2015.eu), un demers european de valorificare a potenţialului componentelor materiale şi imateriale ale patrimoniului industrial din ţările europene, ca elemente cheie ale revitalizării socio-economice durabile.

Nu în ultimul rând, digitizarea imaginilor de la Expoziţia Industrială ce a avut loc în Parcul Carol din Bucureşti, în anul 1921, promovează un eveniment istoric semnificativ, care a marcat capitala României la distanţă de aproape un secol în trecut, şi poate contribui la îmbunătăţirea candidaturii oraşului în demersul de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

 

Echipa:

 

Cornel Constantin ILIE (coord.)

Laura LĂPTOIU

Oana-Crina BORLEAN

Iuliana-Delia DAMIAN

Adriana VÎLCU

Bogdan ȘANDRIC

Oana ILIE

Vasile ANDREI